Legiunea Străină a fost și a rămas o legendă a lumii militare europene. Imediat după 1990, când au căpătat libertatea de a circula în străinătate, câteva mii de români s-au înrolat și au luptat sub drapelul Legiunii. Unul dintre aceștia a fost Cătălin Ioan Berenghi.
Cătălin Ioan Berenghi, românul care a slujit în Legiunea Străină
Executată cu precizie de ceasornic, intervenția salvatoare de după avalanșa care a avut loc spre sfârșitul lunii trecute în Munții Retezat a lăsat clar impresia că este organizată de un militar. Iar asta nu a fost doar o simplă impresie: Cătălin Ioan Berenghi, șeful celor care au recuperat victimele acelei drame, a fost, într-o perioadă a vieții sale, luptător în Legiunea Străină.
Cotidianul: Ne-am întâlnit pentru a discuta despre o anumită perioadă a vieții dumneavoastră: cea în care ați luptat în Legiunea Străină. La ce vârstă ați ajuns acolo?
Cătălin Ioan Berenghi: La puțin peste 18 ani.
De ce ați ales acest drum în viață?
Am fost obligat de soartă să merg pe acest drum. Tatăl meu a fost pilot, dar a murit în 1991, într-un accident de aviație. Atunci, mama a rămas singură cu trei copii, eu și cele două surori ale mele. Bineînțeles că am primit pensie de urmaș, dar viața era extrem de grea. De multe ori trebuia să merg la vecini și să-i rog să ne dea o cană de zahăr, că noi nu avem. Pentru mine, perioada aia de sărăcie a fost o motivație deosebit de solidă: ori plecam și reușeam să fac ceva în viață, ori rămâneam la „dați-ne și nouă o cană de zahăr“. Astfel că, imediat după liceu, am plecat în Legiunea Străină.
O selecție extrem de dură
Cum a fost selecția?
Selecția a durat circa trei luni și s-a desfășurat la un „regiment-mamă“, unde, inițial, în seria mea am fost cam patru sute de „candidați“. Din aceștia, am fost admiși 13.
În ce a constat?
Au fost foarte multe tipuri de probe, iar fiecare era eliminatorie. Se începea cu testele medicale, în cursul cărora erai examinat din toate punctele de vedere. Nu aveai dantura perfectă, erai eliminat. Aveai vreo operație ori o afecțiune, erai eliminat. Au urmat testele psihotehnice, în care ți se analiza personalitatea. Abia după aceea a urmat ceea ce noi numeam „Testul Gestapoului“, în cursul căruia trebuia să-ți povestești absolut toată viața, în cele mai mici detalii, exact ca la spovedanie. Au existat, bineînțeles, și probele sportive, pe care eu, foarte tânăr fiind, le-am trecut fără probleme. Pe atunci aveam o condiție fizică de invidiat: încă de copil eram pasionat de escaladările montane, așa că eram obișnuit cu muntele și cu eforturile duse dincolo de limitele obișnuite. Iar asta m-a ajutat foarte mult. În plus, cu un an înainte de a pleca acolo, m-am antrenat și aici, acasă: în fiecare seară, indiferent de starea meteo, alergam din Colentina până aproape de Aeroportul Otopeni și înapoi… erau circa 25-30 de kilometri.
Este adevărat că în Legiunea Străină primești o nouă identitate, că, practic, începi o altă viață?